Milkshake de ciocolata cu inghetata si capsuni




          Va amintiti ca in urma cu aproximativ o luna am pregatit un milkshake delicios, nu? 
      Era special pentru concursul organizat de Gustos.ro si Philips, "Castiga timp cu Philips". Pentru ca juriului i-a placut si i-a acordat  99 de puncte, am intrat in posesia unui pretios mixer vertical de mana Philips HR1655.

           Cand l-am primit eram nerabdatoare sa deschid cutia si ma asteptam sa gasesc un simplu blender vertical, dar mare mi-a fost surpriza cand am vazut ca acest "mixer vertical de mana" este de fapt un mini robot, cu tel, pasator pentru piure, accesoriu pentru spuma de lapte, pentru taiat si maruntit.

         M-am bucurat ca are atat de multe accesorii si el ocupa putin spatiu in bucatarie, spre deosebire de un robot normal. Practic este un robot cu tot ce ii trebuie, dar ocupa spatiu putin, exact ceea ce ne trebuie noua, avand o bucatarie micuta.

Din punctul meu de vedere merita nota 10 + pentru spatiul restrĂ¢ns pe care il ocupa in comparatie cu accesoriile pe care le are :)

Pentru  aceasta reteta am folosit capatul pentru pasat si telul pentru frisca. In particular am testat capatul de gheata care e perfect si accesoriul pentru spuma si am savurat o cafea delicioasa :)


    De milkshake nu va mai spun ca e delicios, cred ca asta se observa, are tot ce ii trebuie :)
  
Ingrediente:
300 ml lapte
75 ml frisca lichida
1 lingura cacao
50 g ciocolata topita
2 linguri miere
4 cupe inghetata de vanilie/ capsuni
100g capsuni
frisca 


Mod de preparare:

       In cana blenderului se pun capsunile si 1 lingura de miere, se zdrobesc bine si se pun intr-un pahar.


 Tot in cana blenderului se pune laptele, frisca lichida, mierea, cacaua si ciocolata topita. 
Amestecati bine cu blenderul pana se formeaza o spuma la suprafata.



Intr-un pahar se pune milkshake de ciocolata, sos de capsuni, inghetata de vanilie si frisca batuta.

Rapid si delicios!