Cozonac pufos cu nuca




       Bine v-am regasit in 2014!

 Va doresc din suflet sa aveti un an asa cum va doriti, cu multe realizari!

Eu imi doresc sa fie unul cel putin la fel ca 2013 :)

          Nu am prea multe preparate noi sa va arat, am avut sarbatori traditionale cu o  masa imbelsugata. La desert am avut cozonaci, foi de napolitana cu crema de nuca, salam de biscuiti si tort :)

         Astazi va arat reteta de cozonac pe care am incercat-o anul acesta; bun, pufos si plin de nuca, stafide si rahat.

Ingrediente:
Aluat:
600 g faina
2 oua
100 g zahar
100 g unt
200 ml lapte
20 g drojdie uscata
coaja de lamaie/portocala
esenta de rom

Umplutura:
500 g nuci
4 linguri cacao
5 linguri zahar
coaja de lamaie/portocala
esenta de rom/vanilie
rahat
stafide



Observatii:

Aluat:



    Drojdia se amesteca intr-un bol/cana cu 1 lingurita de zahar, o lingurita de faina si 2 linguri de lapte caldut; se lasa la loc cald pentru 10 minute.



  Intr-un vas incapator se pun ouale si zaharul si se freaca impreuna pana ce acesta se dizolva, apoi se adauga laptele caldut, untul topit caldut (nu fierbinte) si se omogenizeaza totul. In acest moment se adauga si amestecul de drojdie si aromele.
   Faina cernuta se pune in transe (la inceput amestecam cu o lingura de lemn sau un tel, apoi se framanta cu mana). Dupa ce am incorporat faina, rasturnam aluatul pe masa de lucru si framantam timp de 10-15 minute, presarand din cand in cand faina.  
         Aluatul trebuie sa fie elastic si moale, nu trebuie sa adaugati mai multa faina deoarece se transforma intr-un aluat aspru si cozonacul nu va fi pufos.

   Aluatul il punem din nou in vas si il acoperim cu un servet curat. Se lasa la crescut intr-un loc cald si lipsit de curenti, pana isi dubleaza volumul.

Umplutura:

Nucile maruntite se amesteca cu zaharul si cacaua, apoi se adauga treptat lapte caldut, cat sa obtineti o pasta. Se adauga aromele.
            Aluatul crescut se imparte in patru bucati egale. 

         Masa de lucru se unge cu putin ulei (nu foarte mult, doar sa nu se lipeasca aluaul de masa) si se intinde una dintre cele patru bucati intr-un dreptungi, apoi se intinde 1/4 din umplutura (nu foarte aproape de margini pentru a nu iesi din rulou), se presara bucati mari de rahat si stafide hidratate si se ruleaza cat mai strans; la fel se procedeaza si cu celelalte bucati de aluat.
      Rulourile se impletesc doua cate doua si se aseaza in tavile tapetate cu hartie de copt. 

      Cozonacii asezati in tava se lasa din nou la crescut pentru aprox. 20 minute, apoi se ung cu ou batut cu o lingura de lapte; se presara zahar tos sau susan. 

Tavile se introduc in cuptorul preincalzit si se coc la temperatura medie, pana se rumenesc.

 Sursa