Scones cu bacon




Un aperitiv sau un mic dejun delicios. 

Acesti biscuiti sarati sunt deliciosi si foarte usor de facut. 

Se pot face atat in varianta sarata cat si dulci, adaugand putin zahar, arome, fructe proaspete sau uscate.

Eu am ales sa ii fac sarati si i-am servit alaturi de o crema de branza asezonata cu sare, piper si marar/patrunjel proaspat tocat.

Sunt perfecti alaturi de o salata :)

Ingrediente:
200 g faina
60 g unt
100 ml lapte batut
100 g bacon
sare
piper
ardei rosu
patrunjel verde
boia dulce

Mod de preparare:

Faina si untul rece, taiat cubulete, se pun intr-un bol si se amesteca cu varful degetelor pana obtineti firimituri de unt cu faina. Se adauga baconul taiat bucatele, ardeiul si condimentele. In mijlocul compozitiei se face o adancitura si se pune laptele batut. Se amesteca usor pana se leaga totul intr-o bila, dar nu trebuie sa il framantati. Bila de aluat se pune pe masa infainata si se intinde usor cu un sucitor, intr-un dreptungi. Foaia trebuie sa aiba grosimea de 2-2.5 cm.
Se taie cu o forma rotunda sau dreptunghiulara.

Se aseaza in tava tapetata cu hartie de copt, se ung cu un amestec de galbenus si lapte si se coc in cuptorul preincalzit pentru 12-15 minute.